Din punct de vedere etnografic cand vorbim de gospodaria taraneasca, in general, intelegem, pe de-o parte, constructiile destinate adapostirii oamenilor, depozitarii imbracamintei si rezervelor imediate de alimente, precum si instalatiile necesare prepararii hranei, iar pe de alta parte, constructiile pentru adapostirea animalelor si depozitarea furajelor si produselor agricole destinate consumului casnic si animalier. In multe cazuri exista si o a treia structura components a gospodariei, asemenea celei destinata depozitarii uneltelor de munca si transport, precum si a combustibililor si a altor materiale din inventarul gospodaresc. Ca suprafata, in general, o gospodarie are intre 1000-2000 mp, in functie de tipul asezarii.
Astfel, in vreme ce in satele neregulate, tip adunat, gospodariile au, in medie, in jur de 1000 mp, in satele cu forma geometrica si structura rectangulara, constituite intre 1889-1923, gospodSriile ajung sa aiba o suprafata de 2000 mp.
Interesant este si modul de amplasare a structurilor componente in cadrul gospodSriei. Astfel, casa de locuit sau locuinta este amplasata, in imensa majoritate a cazurilor, cu fata la strada, pozitionata central. In spate sau lateral sunt dispuse celelalte acareturi (magazii, soproane, saivane si grajduri pentru animale, cosare, porumbare etc.). Intre locuinta si acareturi se afla un teren liber, necultivat, numit popular batatura. In ultimii ani dimensiunile acesteia s-au redus treptat, concomitent cu intentia taranilor de a folosi in interes agricol tot terenul gospodariei. Au aparut astfel gradinile de zarzavaturi, mici livezi de pomi fructiferi sau plantatiile de vita de vie. Incinta gospodariei este delimitate printr-o imprejmuire, facuta alta data din stuf sau bete de floarea soarelui, iar mai apoi din nuiele si cherestea. In ultimii 25-30 de ani au aparut si imprejmuiri realizate din beton armat si fier forjat.
Casa sau locuinta reprezinta unul dintre cele mai importante elemente de cultura materiala si spirituala a unui popor, concretizate de sistemul de construct, de com-partimentare a interiorului, precum si de modul de decorare a exteriorului s.i de infrumusetare a camerelor de locuit. Casa este locul unde s-a desfasurat si se desfasoara o mare parte din viata oamenilor, a familiei, unde se pastreaza cel mai bine si se transmit din generatie in generatie, traditia, conceptiile etice, estetice si morale ale colectivitatilor respective.
Din punct de vedere al evolutiei istorice, pana la jumatatea secolului al XXI-lea, imensa majoritate a locuintelor din judet erau de tipul bordeielor semiingropate, despre care batranii satelor din zona isi mai amintesc inca: "casa mica cu o singura camera, avea in mijloc un stalp de sustinere. Deasupra era acoperita cu stuf. Se dormea pe jos, pe presuri confectionate din par de capra" . Un calator transilvanean, din Sacele-Brasov, trecand prin aceasta zona in anii 1873-1874, avea sa consemneze, la randul sau, despre aceste bordeie semiingropate: "In casa nu era lampa, ci aveau opait, adica o farfurie sparta, in care puteau tine seu sau untura de porc, in care puneau bumbac. Il inmuiau la un capat in seu sau untura din farfurie, si dau foc si ardea, tinand loc de lumanare sau lampaj. La ferestre nu aveau geamuri ca pe la noi. In locul geamurilor aveau bandar (burta de vaca curatata - nota ns.) care tinea loc: de geam. Chibrituri nu se pomeneau la sate, dar fiecare om avea amnar. Focul il faceau tot pe vatra, sub un horn larg , sus stramt" .
Informatii similare ne ofera si lucrarea lui Gh. Crainiceanu, publicata in anul 1895, care mentiona, referitor la bordeiele semiingropate din judetul Ialomita: "Locuintele erau mult inapoiate, rau construite, de nuiele lipite cu pamant, ce crapa lesne iarna si lasa sa intre Crivalul, fara lumina de ajuns, fara sobe care sa serveasca si ca ventilatoare" . Cat de raspandit era inca, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, acest tip de locuinta ne-o marturiseste o statistica oficiala din anul 1859 care in Ialomita inregistra inca un numar de 1779 bordeie si 2101 in judetul Ilfov. Astazi, in peregrinarile noastre prin judet am mai intalnit, cu totul accidental, un semibordei intr-o familie de tigani din satul Galbinasi.
In ceea ce priveste locuintele de suprafata, acestea sunt amintite documentar in lumea satelor calarasene inca din secolul al XVII-lea, marturie fiind numeroasele zapise pentru vanzarea unor case de prin partea locului. Cercetarile noastre au surprins in diferite localitati ale judetului inca locuinte construite in secolul al XlX-lea (cum a f ost casa lui Hagi Tanase Toncovici din Calarasi, construita in 1838 si demolata in anul 1975, pe locul acesteia aflandu-se, in prezent, blocul cu 8 nivele de langa Hotel Calarasi), mai ales din a doua lui jumatate (casa Ionescu Elena de la Unirea). Mult mai numeroase sunt casele din prima jumatate a secolului XX, dar imensa majoritate a locuintelor din satele judetului nostru sunt ridicate in ultimii 50 de ani. Din acest motiv, noi vom prezenta cateva aspecte generale de arhitectura rurala, precizand, acolo unde este cazul, exemplarele deosebite.
Tehnicile si sistemele de constructie
Materialul folosit in constructia caselor taranesti l-a constituit, in marea majoritate a cazurilor, lutul, ce se gasea din abundenta in stratul gros de loess ce acopera intreaga Campie Romana, folosit simplu (pamantul "batut" ), ca adjuvant la impletiturile de nuiele (tehnica "gradelelor") sau in amestec cu paiele (chirpicii si paianta). Treptat, mai ales in ultimii ani, incepe sa se utilizeze ca material de constructii in lumea satelor calarasene caramida si recent, blocurile de beton celular autoclavizat (B.C.A.).
Ca tehnica folosita in constructii, pana la inceputul secolului nostru, cea mai uzitata a fost tehnica "gradelelor", peretii, atat cei interiori, cat si cei exteriori fiind executati din impletitura din nuiele de salcie pe paie, consolidate apoi cu pamant bine imbulgarit. Astazi aceasta tehnica este folosita doar la construirea unor anexe gospodaresti, asa-numitele "acareturi" (cotete, cotinete, saivane, grajduri sau porumbare).
Dupa primul razboi mondial, casele din judet incep sa fie construite din paianta sau gard, peretii fiind realizati din proptele verticale din salcam, unite prin lianti de salcie intre care se bateau in cuie sipci de brad, tot acest edificiu fiind apoi bine umplut cu pamant amestecat cu pleava si paie lungi de grau. De regula, casele construite in aceasta tehnica sunt prevazute cu prispe laterale de dimensiuni mici, facute pentru a proteja peretii de igrasie. Fatada are o prispa mare, inchisa cu un fel de cerdac de lemn, numit "parmaluc" la marginea caruia sunt infipti popici de lemn care sprijina tavanul. Daca incercam realizarea unei statistici, constatam ca peste 70% din locuintele executate in perioada interbelica si care se pastreaza pana astazi sunt construite dupa aceasta tehnica. Ca raspandire in teren, case de acest tip se intalnesc inca in toate localitatile calarasene.
In stransa legatura cu "averea" taraneasca, cele mai multe din casele din judet au fost construite dupa 1944 sunt facute din chirpici sau tulc, blocuri paralelipipedice din pamant amestecat cu pleava si paie de grau, care se realizeaza in tipare, dupa ce pasta rezultata este bine framantata cu picioarele goale. Se lasa apoi sa se usuce bine, dupa care sunt folosite la construirea peretilor, legatura intre ele facandu-se cu "mocioleala" de pamant galben si pleava. Avand In vedere slaba rezistenta a locuintelor din chirpici, in ultimii ani, taranii tencuiesc peretii exteriori evitand astfel infiltrarea apei, cel mai mare pericol al caselor rezultate dupa aceasta tehnica. Din aceeasi cauza, zidirea se face tot mai frecvent pe o temelie din beton. Familiile mai instarite au folosit, inca de la sfaraitul secolului al XIX-lea, caramida in construirea caselor. Dealtfel, la Urziceni, in apropiere, functiona o cunoscuta fabrica de caramizi si tigle (Fabrica Hagianoff), iar pe malurile lacurilor din judet, acolo unde se gasea lut nisipos, caramida se construia dupa mai vechiul sistem al arderii oarbe de catre localnici, care, chiar se specializasera in aceasta indeletnicire. Dar, odata cu construirea, la Calarasi, a intreprinderii de prefabricate din beton, dupa 1970 locul caramizii in constructii este luat de blocurile de B.C.A., la fel de scumpe, dar mult mai spornice.
Odata ridicati peretii caselor, cei din exterior, in mod deosebit cei expusi in directia de bataie a vanturilor si deci a precipitatiilor, trebuiau protejati in mod suplimentar. Acest fapt s-a realizat in decursul anilor, fie prin imbulgarire suplimentara si lipire cu pamant galben, care era apoi "modelat", creandu-se diferite modele cu dosul palmei ai degetele, fie prin "aliceala" sau "ariceala" , ceea ce insemna incastrarea in pamantul de lipeala a unor bucati de caramida sau sticla, astazi fiind din ce in ce mai mult utilizata la tencuirea cu nisip si ciment a peretilor exteriori. Decorurile realizate in tencuiala sunt predominant geometrice, procedandu-se si la vopsirea in ulei a peretilor, cu care ocazie se realizeaza, pentru un plus de frumusete, jocuri de culori pentru incadramentele de la ferestre si usi.
In ceea ce priveste suprastructura amplasata pe pereti, pentru podirea camerelor si realizarea sarpantei (plansee, grinzi, capriori) aceste elemente erau constitute din lemn de brad, in multe cazuri, mai ales pentru tavane, folosindu-se si stuful. Pentru invelirea locuintelor s-au folosit: paiele, cocenii de porumb, betele de floarea soarelui, stuful (astazi se mai gasesc cateva case izolate care sunt inca invelite cu coceni, paie au stuf, materiale uzitate doar pentru invelirea soproanelor ai magaziilor), placi de azbociment, carton asfaltat, tigla si tabla (aceste din urma cazuri fiind cele mai frecvente). De regula, acoperisurile erau realizate in patru ape, cu panta destul de accentuate pentru a putea prelua si evacua rapid cantitatile mari de precipitatii aduse de furtunile ce-si fac simtita aparenta destul de frecvent, mai ales in timpul verilor calde si umede.
Odata cu patrunderea noilor materiale de constructie se schimba tot mai pregnant aspectul exterior al locuintelor, legatura cu traditia facandu-se mai mult prin pastrarea planului initial cu nucleu in jurul caruia apar incaperi cu functii noi (tot mai frecvente sunt casele cu bucatarii si sali de baie, camere de zi separate, incalzite fie cu energie electrica, fie cu mici centrale pe carbune). Prispa si parmalucul de alta data sunt astazi inlocuite de verande si holuri asezate la coltul casei sau de-a lungul catorva incaperi. Tehnica noua a impus si folosirea pe scara tot mai larga a unor mesteri specializati care au vehiculat o serie de elemente de tehnica a construc|iei si arhitecturale de la o zona la alta determinand o oarecare uniformizare sau o raspandire pe arii largi a acelorasi modele.
Daca in ceea ce priveste bordeiul semilngropat nu poate fi vorba decat de o singura camera cu rol multifunctional, in cazul locuintelor de suprafata deosebim doua tipuri de locuinte, din punct de vedere al organizarii interiorului: locuinte bicelulare si locuinte pluricelulare.
Locuinta bicelulara, din ce in ce mai rar intalnita astazi (doar cateva cazuri depistate de noi la Vlad Tepes, Luica, Nana, Jegalia, Roseti, Mihai Viteazu, Plevna, Lupsanu, Valcelele, Dragos Voda s.a.) era bazata pe camera de locuit si tinda, cu vatra libera intr-un colt, baba oarba, langa peretele despartitor si paturi fixate pe pereti in unghi drept. 
Locuinta pluricelulara a cunoscut si ea o evolutie in timp, astazi in satele judetului intalnind atat locuinte clasice cu trei camere (doua camere de locuit si tinda), cat si cu patru, cinci sau chiar sase camere, in functie directa de numarul de membri si posibilitatile financiare ale fiecarei familii. Fara sa intram in prea multe amanunte descriem schema clasica a unei case calarasene construite in perioada interbelica. Astfel, la fata, unde casa era inconjurata de o prispa mare cu parmaluc, se aflau doua camere de locuit, dintre care una era "camera curata" , amplasata de o parte si de alta a unei sali, singura incapere care dispunea de usa exterioara pe unde se facea accesul din parmaluc. Al doilea sir de incaperi se aflau in spate si ele erau dispuse de o parte si de alta a tindei, care corespunde salii din fata.
Celelalte doua incaperi erau "odaita" (camera de locuit) si "celacul" (un fel de camara). In tinda se afla amplasata vatra casei, cu doua guri pentru alimentarea celor doua sobe oarbe din odaita si camera mare din fata. Vatra se prelungea cu un cos mare, singurul de altfel existent la un asemenea tip de locuinta. Astazi case de acest fel se gasesc tot mai rar, locul lor fiind luat de locuinte moderne, construite dupa modelul celor de la oras, care dispun de toate facilitatile, inclusiv de apa curenta si canalizare.
Referitor la mobilierul folosit in locuintele din satele judetului si in acest caz ne vom referi la cel clasic, pentru ca modernismul isi face simtita prezenta si in acest domeniu, in multe case din mediul rural fiind intalnite astazi aceleasi piese de mobilier ca la oras si provenind de la aceeasi sursa: magazinele de specialitate. Mobilierul vechi (intalnit. si azi in cazul gospodariilor locuite doar de batrani) era simplu. 
Patul a evoluat de la forma initials a celui din pamant batatorit, acoperit cu tesaturi din par de capra sau rogojini, pana la cel amenajat pe picioare de lemn unite prin scanduri, acoperite de o saltea umpluta cu paie de grau.
Masa, cea veche, joasa si de forma rotunda, cu trei picioare, sau cea mai inalta pe patru picioare, a fost nelipsita din tinda sau odaita caselor caiarasene. Despre scaune spunem doar ca ele au evoluat paralel cu mesele utilizate, de la cele scunde, cu trei picioare, la "taburetele" cu patru picioare. Mai rar s-au folosit si scaunele scobite cu spatar. Polita sau firida, lada de zestre sau culmea de haine, au indeplinit in locuinta taraneasca traditionala aceleasi roluri pe care le au azi dulapurile de la bucatarii, sifonierele din camerele de dormit sau comodele, vitrinele si bibliotecile din camerele de zi.
Odata ridicata casa, taranul roman s-a gandit totdeauna sa impodobeasca interiorul camerelor cu diferite textile realizate, in cadrul fiecarei gospodarii, de femei care mostenisera acest mestesug din generatie tn generate. Intrucat dspre tehnica confectionarii textilelor de interior vom vorbi intr-un alt subcapitol, ne limitam aici doar sa mentionam piesele folosite in decorarea camerelor din locuintele taranesti ale localitatilor ce intra astazi in componenta judetului Calarasi. Astfel, in multe cazuri, "odaia sau camera curata" , amplasata totdeaun 
a "la fata" este o adevarata expozitie unde fiecare familie etaleaza o mare varietate de broderii si tesaturi, albul fetelor de masa alternand cu policromia pernelor, covoarelor, ramurilor, feloretelor, macatelor si scoartelor de pe pereti.
In general, dupa scopul pentru care au fost confectionate, textilele de interior utilizate in gospodariile taranesti din judet pot fi clasificate in trei categorii: tesaturi de uz casnic-gospodaresc; tesaturi cu caracter decorativ; tesaturi legate de anumite ocazii si ceremonii. In categoria tesaturilor de uz casnic-gospodaresc intra servetele sau stergarele de bucatarie, fetele de masa, perdelele, cearceafurile, macaturile sau cuverturile de pat, precum si "cioltanele" pentru cai folosite atat in scopul protejarii de frig, cat si ca "gateala" (atunci cand caii erau folositi la anuntarea nuntilor, spre exemplu). Confectionate in casa, din canepa, in, bumbac, si mai rar din lana, aceasta categorie de tesaturi aveau un decor, in general simplu. Binecunoscuta a fost in aceasta zona o tesatura, care nu se mai utilizeaza in prezent - cerga din canepa folosita la invelitul paturilor.
In ceea ce priveste categoria tesaturilor cu caracter decorativ, acestea au fost considerate de taranul roman obiecte de valoare, trecute in foile de zestre si mostenite din generate in generatie. Pot fi amintite aici tesaturile destinate acoperirii mobilierului (foitele de pat, velnitele, scoartele, fetele de perna, macaturile si ladarele) sau impodobirii pefetilor (macatul de perete, ramul, felorete, covorul de perete, carpeta, perdelele si stergarele de perete).
Din categoria asternuturilor de pat , amintim foitele din in sau bumbac, lucrate in doua ite, reunite printr-o cheie "in puricel" . Decorul consta in dungi sau carouri colorate, iar pe latura care era situata "la vedere" se atasa o dantela crosetata in colturi.
Considerata superioara foitelor de pat, velinta era tesuta "lana in lana" sau cu urzeala de bumbac si bateala din lana. Se folosesc culori vii, bine armonizate, iar decorul este constituit preponderent din dungi (Sohatu, Radovanu, Vlad Tepes). A fost raspandita si velinta "aleasa" la care printre dungi apar si motive geometrice. Este una din cele mai vechi tipuri de tesaturi din zona. Latimea foilor nu depaseste 80 cm (atata permite razboiul orizontal). Fondul este monocrom (negru, verde, bleumarin). 
Macatul de pat are aceleasi caracteristici cu ale velintei, dar motivele decorative sunt independente, dispuse din loc in loc, incadrate fiind de un chenar cu margini dintate, uneori simplu, alteori cu o latime de 30 cm. In chenar apar motive vegetale sau zoomorfe care se repeta. Culoarea de fond a chenarului difera uneori de fondul campului central (ex.com. Sohatu - fam. Rusa Marin, tesatura datata 1933). O categorie aparte o constituie chilimul - un fel de macat lucrat intr-o tehnica aparte care per mite realizarea unor decoruri deosebite. Paleta coloristica este mai bogata si mai vie. Caracteristicile sunt dimensiunile man pe care le aveau aceste tesaturi (ex. Radovanu, depaseste 4 m).
Ladarul, folosit pentru acoperirea lazii de zestre, era realizat fie in tehnica chilimului, fie "ales" .In comuna Radovanu se pastreaza o astfel de piesa, veche, tesuta din canepa cu lana.
Pernele lungi, denumite asa din cauza lungimii de pana la 1 - 1.20 m, erau tesute din lana, in patru ite, frumos decorate cu motive geometrice sau vegetale. Mai tarziu au patruns "pernele lungi" invelite cu panza alba din bumbac cu "alesaturi" , mai recent folosindu-se panza industriala, decorata cu "broderie sparta" din fir alb, realizata cu acul. Pcrnclc de pat obisnuite sunt mai mici si au tot un rol decorativ, invelite in panza alba tesuta din in, bumbac, cu "alesaturi" . Uneori decorul este preluat de pe stergare, iar motivele sunt preponderent vegetale.
Tesaturile destinate acoperirii si decorarii peretilor au fost des utilizate in zona si ele se pastreaza si astazi, cu toata ofensiva "carpetelor" orientale, plusate sau pictate direct pe panza. Ele se incadreaza in tehnica chilimului, cu decor ales cu spateaza, cu mana sau cu vergeaua. Alte motive sunt realizate direct din navadeala.
Stilul decorului este preponderent geometric. Specific zonei este si motivul denumit "roata" , constand intr-o succesiune de romburi diferit colorate, pe intreaga suprafata.
Ramul este cea mai cunoscuta tesatura de perete folosita in satele din zona Calarasi. Are un caracter decoratia deosebit, culorile utilizate fiind armonios imbinate. Pot avea dantela realizata cu crosete sau ciucuri impletiti. De dimensiuni mari, pentru a acoperi un intreg perete (de regula, cel de deasupra patului) ramurile se realizau din doua sau trei latimi de tesatura. Motivele decorative sunt geometrice, vegetale sau zoomorfe. Se mai pastreaza in localitati ca Manastirea, Valea Popii, Vlad Tepes, Galdau. Feloreta se incadreaza in acelasi tip de tesatura cu "ramul", dar are dimensiuni mai mid (2-2,5m).
Stergarele pentru impodobirea peretilor s-au folosit si se folosesc si in prezent. Dimensiunile variaza intre 70 cm (ex. "puii de stergar" de la Sohatu) si 4 m (Mitreni, Chirnogi, Radovanu, Borcea). Sunt tesute in doua sau patru ite, din bumbac si borangic ("trupul" din bumbac, capetele din borangic) sau numai din borangic. Decorul este dispus la ambele capete, in dungi, la cele mai vechi, sau cu motive geometrice, avimorfe si vegetale, la cele mai recent confectionate. Pot avea franjuri si ciucuri sau dantele si ca sistem de aranjare pe perete, cele mai vechi erau atarnate de un cui la mijloc, iar la capete cadea liber formand falduri. Altele au fost aranjate la icoana (stergare de icoana), cu busuioc sau in dreptul patului. Odata cu asezarea de-a lungul peretilor, deasupra usii sau a ferestrei (stergar de fereastra) au fost fixate si capetele, stergarele marindu-si dimensiunile. Impresioneaza sobrietatea si stilizarea unor stergare vechi, ca cele gasite la Radovanu si Mitreni, realizate "in sabace" (dungulite subtiri colorate in tente de galben sau bej, brodate cu acul pe "fire trase" sau alese in razboi). 
Perdelele pentru ferestre sunt lucrate pe panza alba, decorate cu acul de cusut sau broderie "sparta" (cu fir alb) si cu colti decupati in panza si brodati. In trecut s-a tesut si "panza pentru perdele" (Sohatu) in 4 ite, subtire, alba, cu dungulite discrete, descriind carouri (in tente de albastrui sau bej).
Binecunoscute in zona, tesaturile ocazionale sunt legate de ceremonialul nuntii, botezului si inmormantari. Cel mai frecvent utilizate sunt stergarele lucrate in aceleasi tehnici, dar cu un decor mai bogat, in cazul celor "de nunta" , sau mai redus si mai sobru la cele "de moarte" . Mai numeroase sunt cele de nunta, care se ofera nuntasilor (obiceiul pastrandu-se si astazi) numai ca stergarele traditionale sunt inlocuite cu prosoapele industriale.
Caracterul preponderent agropastoral al localitatilor ce intra astazi in componenta judetului Calarasi si-a pus amprenta asupra constructiilor anexe existente In gospodaria taraneasca din zona. Bunastarea economics a taranilor din judet, evidenta mai ales dupa aplicarea reformelor agrare din 1864 si 1921, a determinat ca asa-numitele "acareturi" sa aiba o important cu totul aparte, aici intalnindu-se atat magazii pentru pastrarea cerealelor, construite din scandura de brad, patule din nuiele sau porumbare, cat si cosare, saivane de oi, cotete pentru porci si cotinete pentru pasari, toate aceste constructii ocupand un loc bine delimitat in cadrul gospodariei taranesti, de regula fiind amplasate pe una sau doua din laturile ograzii la o distanta suficienta de locuinta pentru evitarea eventualelor mirosuri mai putin placute. Astazi se constata o concentrare accentuata a constructiilor anexe, din dorinta de a asigura atat o mai buna utilizare a terenului din incinta gospodariei astfel disponibilizat cat si un acces casa-acareturi cat mai satisfacator. Tot datorita unor nevoi similare, locul vechii "cuini cu cuptor , ce ocupa o pozitie distincta in gospodaria taraneasca, este luata stazi tot mai mult de bucatarii moderne dotate cu masa de gatit cu gaze sau electrica.